Am mințit, vreau de fapt să analizez numai mesajul. Acest mesaj ubicuu apare ca și caption la felurite imagini ce înfățișează un bărbat tras la patru ace, având o expresie serioasă pe figură. Ca fapt divers, judecând după watermark, această poză a fost încărcată pe Instagram de către H&B, sau de cineva care administrează un fel de fan-club H&B, care postează citate de-ale lor, nu-mi dau seama. Și nici nu cred că citatul chiar aparține lui H&B (un fel de Dedeman al Statelor Unite, în caz că e întrebai), pentru că pe Google Images, citatul apare pe mai multe poze (dar cu alți bărbați serioși trași la patru ace), și alte watermark-uri, aparținând altor entități. Eu am dat de frăzuța din poză pe Facebook, la pagina The Millionaire.
Dar cum ziceam, mesajul e esența. Iar deși l-am citit inițial pe Facebook, pus pe altă poză, am căutat citatul mai târziu și am găsit poza asta, care mă duce mai apropape de sentimentul pe care l-am avut citind textul alb. Invidie. Nu eu, că fac parte din ăia cu petrecerile. Ăia care share-uie, like-uie, upvotează, reblog-uie, crosspost-uiește, sau, în general, vede ceva profund în mesajul ăsta. Ăia-s invidioșii. Ăia-s niște acrituri care au impresia că, prin faptul că muncesc să-și atingă un scop, sunt în vreun fel semnificativ mai buni decât ăia care se bucură de viața pe care o au acum. „Da, bă,” zic ei, „credeți că-s un ratat workaholic acum, dar las’ că o să fiu eu șefu’ vostru și vedem cine râde la urmă!” Pentru că într-adevăr, să fii șeful cuiva automat te face mai bun decât individul respectiv, în orice aspect, obiectiv, indubitabil. Tu ce credeai că-nseamnă, că aveți priorități și aspirații diferite în viață, ești prost?
Dar hai să încerc să empatizez. Știu ce înseamnă să ai aspirații care se exclud reciproc, sau par în felul ăsta. Gen o relație deschisă cu cineva din România. Și încă mai am momente de criză existențială, în care mă gândesc la ce anume vreau de la viață, cum anume doleanțele mele sunt reciproc influențate într-un fel sau altul, și mi-e bine cunoscută senzația de angoasă care însoțește concluzia că trebuie să-ți lași un vis să moară pentru a putea hrăni pe altul. Dar asta nu înseamnă că există tot timpul o alegere corectă și una greșită!
Și aceasta e impresia pe care mi-o lasă mie oamenii care postează chestii de genul „Lasă-i, bă, să chefuiască! Să vezi cum o să fii tu șeful lor mai încolo!” De parcă ar fi musai să ajungi șef peste alții, altfel ai eșuat în viață. În momentul actual, eu am șef, dar nu-s șeful nimănui, și nu mă deranjează. Nu mă simt mai presus sau mai prejos decât șeful meu, nu pentru că am eu vreo ambiție să-l înlocuiesc. Sau pentru că am impresia că șeful meu e mai stresat, că lucrează mai mult, sau orice altceva. Mă doare-n cur, cu toată sinceritatea. Mă mulțumesc să-mi văd de treaba mea fără să mă uit în gura altuia, oricine ar fi.
Până la urmă, viața e o călătorie, nu o cursă. Și ceea ce înseamnă succes pentru unii, nu este neapărat același lucru pentru alții. Vrei să-ți deschizi o afacere sau să ai o carieră într-un domeniu sau o companie? Foarte bine, dă-ți! Ești mulțumit să rămâi un simplu angajat sau funcționar, atâta timp cât poți să te desfășori cum vrei în afara serviciului? Foarte bine, dă-ți! Vrei să fii freelancer, să fii propriul tău șef, și să primești bani în funcție de cât lucrezi, nu de câte ore stai la birou? Foare bine! Dă-ți! De ce căcat, pentru unii, nu ajunge ca ei să fie fericiți cu alegerile lor, și au nevoie să-și spună că alții sunt nemulțumiți, că au luat deciziile greșite în viață?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu