Interviu cu un homofob

Să nu te fută grija de ce face altcineva cu viața lui, dacă asta nu te afectează pe tine, este unul din lucrurile acelea de bun simț pe care ar trebui să le știi ca să poți fi considerat funcțional în societate. Cu impresii din astea trăiesc eu. Așa că e firesc să ridic din sprâncene atunci când dau de oameni de-a dreptul porniți împotriva unei chestii ca homosexualitatea. E incredibil cum reușesc unii să urască ceva atât de benign, ubicuu și peren de parcă ar fi o tehnologie nouă cu care nu am fost familiarizați încă. De-a dreptul suprarealist.

Ei bine, am găsit ocazia de a clarifica unele aspecte legate de homofobie. O cunoștință de-a mea, Florian Fundea, homofob convins, pe care l-am cunoscut în circumstanțe complexe, pe care nu le voi detalia aici, a acceptat să-i iau un mic interviu prin care își va expune punctul de vedere.

Leopold: Mulțumesc că ai acceptat să discutăm, Florian. Am să încep prin a te întreba: când ți-ai dat seama că ești homofob?

Florian: Cu multă plăcere, Leopold. Cât despre întrebare, aș îndrăzni să spun că nu se potrivește cu realitatea. Ceea ce mă întrebi implică faptul că am fost așa de când m-am născut și am conștientizat asta abia mai târziu, cel puțin asta e impresia mea, îmi pare rău dacă-ți pun cuvinte în gură. Dar eu cred că homofob poți numai să devii. Pur și simplu nu aș avea cum să fiu împotriva ideii de intimitate între doi oameni de același sex, până când nu aflu că există într-adevăr oameni care vor să fie intimi cu alte persoane de același sex, și pe deasupra, că anturajul meu condamnă aceste fapte. Dacă aș fi văzut când eram copil doi bărbați sau două femei sărutându-se, fără niciun context, mi-aș fi văzut de joacă; până la urmă și mama și tata se sărută, care-i problema? Acum că știu despre sex, despre sodomie, despre cum biserica consideră că asta-i un păcat și că dacă faci așa ceva mergi în iad etc., am sentimente de repulsie numai când cineva îmi evocă prin viu-grai sau în scris imaginea a doi bărbați sau femei sărutându-se.

Interesant. Deci spui că homofobia este dobândită, nu înnăscută. Ai spune că este o alegere?

Bineînțeles. Nimic în afară de mine însumi nu mă oprește din a încerca să simpatizez cu comunitatea LGBT; să-i înțeleg, să le citesc forum-urile cu mintea deschisă și în principal să fiu mai confortabil cu existența lor. Dar evit să fac aceste lucruri în mod voluntar, prin urmare, homofobia mea este o alegere.

Și de ce alegi să fii homofob?

Cauzele sunt multiple. În primul rând, în cercul meu de prieteni e amuzant să fii homofob, să faci glume pe seama unei minorități sexuale marginalizate; ne bucurăm că nu suntem ostracizați ca ei. Cunoști sentimentul pe care îl ai atunci când spui o glumă și oamenii care te ascultă râd? E echivalentul unui „like” în viața reală. Este pur și simplu mai ușor să subscriu mentalității colectivului din care fac parte, pentru că mă tem să rămân singur și alienat, decât să mă gândesc pe bune la chestiile astea, să mă informez și să trag o concluzie. În al doilea rând, religia. Eu cred în învățătura creștin-ortodoxă; iar această învățătură ne spune că nu-i ok să fii gay, și eu accept asta orbește, așa cum accept restul învățăturilor care vin din direcția cu religia. În al treilea rând, părinții, unchii, bunicii și alte rude, toți sunt homofobi. Și vreau să fiu în toane bune cu ei. Din cauza asta le țin isonul, ceea ce mă determină să mă identific mai tare cu mentalitatea homofobă. Bănuiesc că-ți poți da și tu seama cât de greu este să deviezi de la o anumită mentalitate, când ea este încurajată de asemenea entități influente.

Într-adevăr, are sens. Dar în afara religiei, familiei și anturajului social, ai rămâne homofob?

Nu văd de ce nu. Atât de mult timp am acceptat homofobia în viața mea că acuma pentru mine nu este numai greu să-mi schimb concepțiile; pare chiar irațional. De mult am căpătat un fel de credință că homofobia este o gândire corectă și am căutat argumente care să-mi susțină părerea; fie inventate de mine fie auzite de la alții, fără să-mi pese dacă sunt corecte sau nu. Tot ce contează e să mi se spună că am dreptate.

Deci nu există vreo posibilitate ca ceva să te determine să-ți schimbi gândirea?

Nu. De câte ori aud un argument pro-gay, fie îl atac cu contraargumente de căcat, fie îi desconsider validitatea pur și simplu. Eu cred în homofobia mea. Chiar cred că homosexualitatea este nenaturală, cu toate că distincția dintre natură și non-natură este una arbitrară, și că dacă stai să te gândești, natura nu are cum să însemne altceva decât absolut totul. Chiar cred că homosexualitatea este imorală, din singurul motiv că așa susține religia mea. Nu-mi pasă că moralitatea este o chestie care variază în funcție de timp și zone geografice. Chiar cred că animalele nu fac așa ceva, și că ăsta e un motiv bun să n-o facă nici oamenii. Dacă mi-ai spune că de fapt și unele animale sunt homo, aș zice că mănânci căcat. Dar și dacă ar fi să accept asta, aș zice: „Ce, noi suntem ca animelele?”

Vrei să spui că homofobia ta este mai degrabă emoțională decât rațională?

Este doar emoțională, Leopold. Orice argument așa-zis logic legat de homofobia mea este rezultatul unei raționalizări post-hoc. M-am hotărât de ce parte sunt în situația asta înainte să încerc să aflu de ce, nu înțelegi?

Ba cred că încep să înțeleg. Mai am o întrebare pentru tine. Ce crezi despre oamenii care spun că n-au nimic cu „gheii,” cât timp nu se manifestă în public?

A, și eu spun asta uneori. Bineînțeles, că am „ceva” cu ei, altfel nu m-ar deranja că se manifestă în public. Faza e că uneori dai de oameni care susțin LGBT-ul. Și trebuie să interacționezi cu ei o perioadă îndelungată de timp, de exemplu, la locul de muncă. Iar când vine vorba de chestii de genul ăsta, eu spun că n-am nimic cu gheii, dar să stea acasă, ca un compromis. Chiar mi-ar conveni să fie așa, deși asta nu înseamnă că n-am nimic cu ei. Imaginează-ți cum ar fi să ai un prieten bun, care să fie om de treabă, să te poți baza pe el, după care să afli că-i gay? Îți dai seama din ce ziceam adineaori că n-am o părere bună despre astfel de oameni. Cum să aflu atunci așa ceva despre un om pe care până nu demult îl stimam? M-ar zdruncina. Așa că da, mi-ar plăcea enorm ca homosexualii să-și păstreze preferințele sexuale pentru ei, dar eu să rămân liber să vorbesc despre cât de mult îmi plac persoanele de sex opus, despre viața mea de om căsătorit, despre copiii mei... Pentru că nu vreau să aflu că lumea care mă înconjoară este altfel decât vreau eu să fie.

Mulțumesc, Florian, am aflat o grămadă de chestii interesante de la tine.