Termenul monogamie este definit în DEX prin sintagme înțepătoare, precum lipsa de varietate, uniformitate, sau plictiseală. Scuze, asta e definiția monotoniei. Termenii sunt mereu confundați de căre filozofii existențialiști post-moderniști deconstructiviști și alte cuvinte care nu mai înseamnă nimic.
Romantismul este un curent cultural apărut prin secolul 19, care are la bază glorificarea sentimentelor și trăirilor individuale, idealizarea trecutului (adică afirmarea insistentă că înainte era mai bine), și eventual o admirație față de natruă ce frizează venerarea. Cu alte cuvinte, o combinație între special snowflakes, boșorogi frustrați și new-age-iști. Dar azi când spunem că ceva sau cineva e romantic nu ne referim la romantismul pe care ministerul învățământului ni-l bagă pe gât; mai degrabă romantismul ne duce cu gândul la iubire, relația dintre doi oameni, sex. Dar nu sex murdar, cu jucării dubioase, dat cu sos pe organe genitale, în timp ce vecinul stă în dulap și se bucură de spectacol. Ci sex tandru și pasional, cu ciocolată înainte, o țigară după, eventual un ușor sfâșiat de haine.
Bineînțeles, romantismul nu înseamnă numai relații amoroase. Mai este și ideea de a-ți urma visele, de a lucra într-un domeniu care te pasionează etc. Nu este chiar o viziune ce îți asigură împlinire cu certitudine. S-ar putea ca peste câțiva ani să nu îți mai placă de persoana cu care te-ai căsătorit impulsiv. Job-ul de azi poate vrei să-l schimbi mai târziu. Aceste lucruri nu sunt neapărat negative. Odată cu trecerea timpului omul acumulează experiență și își schimbă prioritățile. În aceste cazuri eu susțin că a recunoaște că nu ai luat o decizie bună în trecut este mai important decât să fii consecvent și să te chinui. Mi se pare că lumea nu este de acord cu mine sub acest aspect, dar divaghez.
Mai mult vreau să vorbesc despre romantism în ce privește relațiile. Acele relații. Când găsești o persoană care îți stârnește interesul și pasiunea, și vrei ca voi doi să faceți un angajament mutual. Nu ese neapărat un lucru rău. Dar prea mult este întărit faptul că a rămâne împreună este o necesitate. Așa se face, așa-i „normal.” Despărțirea este echivalată cu suferința, cu toate că cunosc și oameni care au trecut prin multe despărțiri și nu par afectați. Așa e viața. Nu oricare doi oameni care se plac la începutul relației vor fi împreună restul vieții. Nu oricare doi oameni care se plac la început ar trebui să rămână împreună. Iar dacă te apropii de mijlocul vieții (aproximativ 40 de ani într-o țară dezvoltată) ar trebui să fii îngrijorat de îmbătrânirea și degradarea naturală a propriului corp, nu de faptul că ai ajuns în punctul ăsta fără o persoană să-ți încălzească patul.
Este cu totul posibil să ai o despărțire amicală, chiar dacă acea despărțire implică un divorț, chiar dacă iubești persoana de care te desparți. Dar ceea ce împiedică acest lucru este propriul ego. Eu sunt în relație cu persoana asta; ar trebui să se simtă bine alături de mine; dacă nu se simte bine, înseamnă că eu fac ceva greșit. Nu. Bineînțeles că există posibilitatea ca ceva chiar să fie în neregulă cu tine, să faci rău persoanei pe care pretinzi că o iubești. Dar dacă ești un om cumsecade, capabil să comunice, să iubească și să țină cont de persoana alături de care se află, tot este posibil ca acea persoană să vrea să vă despărțiți. Poate a găsit pe cineva care o satisface mai bine. Poate simte că alături de tine nu poate să se dezvolte cum vrea. Dar asta nu înseamnă că trebuie să te faci luntre și punte pentru ea, doar pentru undeva există cineva mai bun decât tine.
Mai bun decât tine este o sintagmă subiectivă. Oamenii au preferințele lor. Au o cale pe care vor s-o urmeze. S-ar putea să nu fie compatibili cu tine din această cauză. Dar asta nu te face vinovat de nimic. Nu ești responsabil pentru fericirea patrenerului tău. Lasă-l să-și caute singur fericirea. Vrei să fii cel mai bun în ochii lui. Nu poți. Și singura problemă este că tu ai o problemă cu asta. Nu înseamnă că nu ești un partener bun (deși, în unele situații, s-ar putea să fie cazul). Înseamnă doar că, pentru unii oameni, nu ai ce le trebuie. Când vei accepta asta vei putea să treci cu ușurință peste despărțiri și să cauți o relație care chiar va fi „ce trebuie” pentru toate părțile implicate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu