Lucruri cu care nu sunt de acord

Am început acest blog pentru că uneori simt nevoia să-mi descriu gândurile într-o manieră mai concretă; să le separ de orgia perpetuă a neuronilor mei. Mă gândesc că am să înțeleg mai bine cum gândesc (și dacă gândesc așa cum cred eu că gândesc), dacă mă prefac că explic unei alte persoane ceva ce eu deja (cred că) înțeleg. Problema este că nu pot aborda tot ce-mi trece prin cap într-un eseu prost structurat de o lungime decentă. Știu că nu-mi dau bac-ul la română, și că nu am limită minimă de cuvinte. Dar, fir-ar să fie, ăsta nu-i canal de Twitter! Așa că, pentru a mă ridica pretențiilor mele, am să abordez mai multe subiecte într-o singură postare. De data asta și în unele dăți următoare.

Pentru a oferi o oarecare coeziune acestei postări, m-am gândit că ar trebui să scriu despre lucruri care au ceva în comun. Așa că, iată trei chestii cu care eu nu sunt de acord:

Sintagma „sex opus”

Opus față de ce? Da, sunt la curent cu anatomia umană, știu că un sex are ceva ce iese dintre picioare, iar celălalt sex are între picioare un loc în care chestia anterior menționată poate să intre. Dar ăsta nu e un motiv bun să numești sexele opuse. Dacă te gândești mai bine, cele două sexe au foarte multe lucruri în comun. Un cap, doi ochi, două mâini, două sfârcuri etc. Chiar și anatomia internă se aseamănă mult mai mult decât diferă.

Când lumea spune că trebuie să existe un contrast între sexe

Ăsta e unul dintre argumentele cu care m-am întâlnit de mai multe ori. Eu zic că ar trebui să nu avem standarde diferite pentru oameni în funcție de organele genitale cu care s-au născut, pentru că un asemenea lucru e pur și simplu stupid. Printre contraargumente se numără și ăsta: „Dar trebuie să existe un anume contrast, vrei să fim cu toții androgini?” În primul rând, da, chiar mi-ar plăcea asta, dar n-ai ce să-i faci, și e ok și așa. În al doilea rând, contrastul deja există. Nu înseamnă nici că trebuie, nici că nu trebuie să existe un constrast, măi victimă a îndoctrinării sociale!

Explicația pentru criza de la sfertul vieții

Ești la douăzeci, douăzeci și ceva de ani. Ai toată viața înainte și nu știi ce să faci cu ea. Să-ți construiești cariera într-un domeniu? Să-ți întemeiezi o familie? Să călătorești? S-o arzi boem boschetărind prin baruri? Oare ai măcar timp și ocazii să faci tot ce-ți propui? Oare dacă te bagi într-o corporație de frică să nu ajungi pe străzi, vei mai avea timpul, energia și oportunitățile de a găsi oameni și activități care să te facă într-adevăr să te simți bine? Oare ești pe drumul cel bun? Cam ăsta ar fi un rezumat grosolan pentru ce implică criza de la sfertul vieții. Teama că vei avea o criză la mijlocul vieții. Mie nu-mi place să spun că trebuie să treci printr-un lucru ca să-l înțelegi, și poate o să încerc cu altă ocazie să o descriu pe îndelete.

De foarte multe ori aud că tinerii din ziua de azi se confruntă cu așa ceva pentru că, spre deosebire de generațiile trecute, amână momentele majore ale vieții, gen angajare, căsătorie, sau făcut de copii, în favoarea prelungirii fazei adolescentine ce implică petreceri, sex, beții etc. Mie mi se pare că argumentul ăsta nu are sens. În primul rând pentru că nu văd aceste lucruri ca evenimente semnificative. Eu nu muncesc pentru că mi se pare că „așa e bine,” sau că „așa se face,” ci pentru că-mi trebuie bani. Dacă aș avea bani să-mi ajungă restul vieții, n-aș mai munci. Și nu amân căsătoria din oarecare motive, ci pur și simplu nu intenționez să o fac vreodată. Din punctul meu de vedere căsătoria e încă un cerc al iadului birocratic, care nu ar schimba relația cu nimic.

Nu vreau să-mi prelungesc adolescența. Din contră, mă bucur că s-a terminat. Ceea ce generațiile vechi aveau spre deosebire de mine, era o lipsă de oportunități. Oamenii din secolul trecut nu erau conectați între ei ca acum. Nu prea aveai cum să auzi de lucruri în afara colțului tău de lume. Lumea avea mai adâncită în subconștient noțiunea de „așa se face;” pentru mulți, altceva nu exista. E mult mai simplu să fii sigur pe drumul tău în viață când viața era aceeași pentru toată lumea. Lucrurile s-au schimbat. Acum avem sute de oportunități înainte, dar naiba știe cum îți vor limita posibilitățile în viitor. Poate vei avea job-ul mult visat, dar vei fi prea ocupat să-ți mai faci timp de familie. Sau vei fi prea preocupat de viitorul copiilor tăi ca să mai ai energie pentru cartea aia pe care vrei să o scrii. Poate ajungi să fii un mare geniu, dar fei fi înconjurat de oameni care nu te stimulează intelectual și vei rămâne singur din cauza pretențiilor exagerate din partea posibililor parteneri în viață. Posibilitățile sunt inepuizabile.