Hai să vorbim despre bărbații cu început de șuviță

Toată lumea știe că șuvița e cea mai proastă modalitate de a gestiona calviția, chiar și cei care au șuviță. Pentru cine nu știe la ce mă refer, șuvița e acea cantitate de păr, între câteva fire și o întreagă claie, lăsată să crească astfel încât să acopere chelia. Cu toate că este un motiv nelimitat de caterincă și zeflemea la adresa... purtătorului, șuvița rămâne printre noi. Și va rămâne. Aș zice că va rămâne indiferent de câte moduri noi de-ași bate pula de ea vor găsi urmașii noștri; dar cred că deja s-au epuizat toate glumele și miștourile posibile. Odată am citit un articol în care autorul își asocia propria șuviță cu un capac de veceu. Încă nu cunosc o formă de dezaprobare socială care să transcendă scatologia autodepreciativă. Nu sunt sigur că așa ceva există. Ură de sine + căcat, ce poate fi mai rău? Dar divaghez.

Nu vreau să judec, doar fac referire la chestii evidente pentru că nu știu cum altfel să fac o introducere. Înțeleg că să-ți pierzi părul poate fi o chestie șocantă și greu de acceptat. În fine, fiecare bărbat e liber să facă ce vrea cu filoanele de cheratină ce-i ies din foliculii capilari, și nu văd cu ce drept își bagă unii nasul în ciorba lor.

Dar dintre toți purtătorii de șuviță, de la cei care încep să se pieptene într-o parte că și-au văzut din scalp mai mult decât ar fi vrut vreodată, la cei care pur și simplu nu au cum să nu-și dea seama că nu vor ascunde lipsa părului doar cu trei fire trase de-asupra frunții, cei mai bizari pentru mine sunt ăia care își lasă șuviță la multă vreme după ce au căpătat un scalp fal(n)ic și lucios. Ca nenea din poza asta:

Faza e că nimeni nu capătă o epilare cu laser de la Doamne-Doamne peste noapte. Părul se pierde treptat și nu-ți dai seama de asta de la o zi la alta. Dacă e să ai șuviță, ai avut-o de mai mult timp, de când îți făceai reflexiv cărare într-o parte, ca să nu se observe ușor că-ți cade părul, după care rămâi din obișnuință cu o fleață care-ți acoperă țeasta. Când într-o zi ți-o zboară vântul, după care-ți cumperi fixativ. Dar cine dracu se trezește după câțiva ani, se uită-n oglindă și zice: „Bă, io-s chel! Ia să încep să-mi las părul lung pe o margine, să-l trag peste cap. Doamne ferește să nu vadă lumea cât de complexat sunt eu din cauza asta!”

Aceasta a fost una din multele chestii lumești care mă nedumeresc. Nu în sensul că știu care-i de fapt faza, dar fac pe prostu' ca să pun la încercare convingerile sociale. Aici doar nu înțeleg. Cum se întâmplă așa ceva? De ce ai face asta?

Mă rog, acum am să mă închei postarea abrupt. Nu-mi place să mă gândesc foarte mult la chelii.