Tragedia spiritului tradiționalist, în care beau și vorbesc despre Isus

Mi se pare ciudat că în ziua de azi religiozitatea (în particular creștinismul) este considerată o caracteristică specifică unei gândiri conservatoare, sau mai aproape de românește, tradiționaliste. Am citit evanghelia de vreo patru ori, și Isus nu îmi inspiră în niciun caz „conservarea” valorilor strămoșești. Păi numai în capitolul 5 din prima evanghelie tot zice lucruri de genul: „Ați auzit că s-a zis X, dar eu vă spun Y.” Nu spun că legendele biblice sunt cu mesaj progresist conform perspectivelor actuale, dar Isus chiar n-a fost un tradiționalist. Iată câteva dintre aspectele personalității sale, care se polarizează mai mult sau mai puțin în contra gândirii de atunci:

• Primul care a avut curajul să sugereze că pedeapsa capitală pentru adulter este totuși exagerată (Ioan, cap. 8, pe la început)
• Susținerea taxelor (Matei, cap. 22, de la versul 17). Este evident că lumea nu era de acord să dea taxe la romani, altfel nu l-ar fi „ispitit” fariseii sau cine-or mai fi fost cu asta. Bine, și azi se găsesc oameni să spună că taxele constituie furt, nu plata ce se cuvine pentru servicii care ți se aduc fără să fii implicat în producția lor. Dar divaghez.
• Era de acord cu sexul oral, atâta timp cât înghiți (Matei, cap. 15, versul 11).
• Nu susținea familia tradițională (Matei, cap. 12, de la versul 46). Nu mai vorbim că a rămas burlac până după moarte. Chiar se consideră blasfemie să insinuezi că Isus a avut soție sau urmași, că nu era om de rând, să-i trebuiască pizdă. Mie îmi place să cred că era asexual, că și-așa astfel de oameni sunt prea puțin reprezentați.

Oricum, categoric nu-s de acord cu tot ce zice. Încă n-am găsit pe cineva cu care să fiu de acord 100%. Bine, cu Isus nu cred că sunt nici pe jumătate de acord. Dar, credit where it's due, omul chiar nu era tradiționalist. Dacă ar fi să fac ceea ce fac mulți cu biblia, adică să o interpretez astfel încât să se potrivească cu propria-mi concepție despre lume, aș zice că Isus a fost la polul opus ideologiei tradiționaliste. Uitați numai versul 17 din Matei, cap. 5: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.”

Bineînțeles că este pardonabil să tâlcuiești acest pasaj la modul intuitiv, și să zici că nu-i deloc adevărat, având în vedere transgresiunile lui Isus de-a lungul relatărilor evanghelice. Până și creștinii nu respectă legea veche, apologeții afirmând că aceasta era pentru oamenii unei ere trecute, care erau mai puțin iluminați decât noi; oameni cu facultăți mintale reduse. Cât de cras! Cât de arogant! Să te crezi mai inteligent decât înaintașii tăi dintr-o eră anterioară. Oare nu conștientizează acești indivizi că nu ar fi fost mai breji decât strămoșii lor, dacă ei înșiși s-ar fi născut și trăit în vremurile acelea? Pentru mine asemenea lipsă de logică elementară este dincolo de limitele înțelegerii, mai ceva ca fizica cuantică.

Este evident că Isus vorbea de legile universului, nu de cele date de oameni sub pretenția intervenției divine. Ceea ce noi numim legi în limbajul cotidian nu sunt decât niște simple îndrumări, care au putere numai cât timp cred destui oameni în puterea lor. Ia ieși tu în stradă și spune că ți-a zis Dumnezeu că trebuie de azi înainte să putrăm pantofii pe urechi, să vedem cine te ascultă, dacă nu ai pic de charismă sau influență socio-politică. Nu, legile pure există prin însăși natura universului, și nu pot fi desfăcute prin proteste, lovituri de stat, războaie, ordonanțe de urgență sau altele asemenea. Îi pasă gravitației de câți cetățeni cred că merele ar trebui să cadă în sus, nu în jos? Contează pentru biologie cine crede și cine nu crede că vaccinurile cauzează autism? Vă invit să vă gândiți la cât de mult diferă timpurile în care trăiți acuma față de trecut, și cui i-a păsat de vocile care s-au opus schimbării.

Aceasta este legea. Aceasta este tragedia. De-a lungul istoriei schimbarea este demonstrată empiric, ceea ce înseamnă că tradițiile nu dăinuie, ci se îndreaptă spre obscuritate și neființă, în cel mai bun caz fiind păstrate „în vreo notă prizărită, sub o pagină neroadă,” după vorba poetului. Ceea ce înseamnă că toți cei ce se opun schimbării și luptă pentru păstrarea obiceiurilor din vremuri de mult apuse sunt sortiți eșecului. Vai nouă! Oare când vom învăța?